...nu am fost niciodata cele mai bune
prietene. Am mers tot timpul dupa primul instinct, am taiat in carne vie, am ranit,
am jignit si apoi am regretat. Am
actionat in numele unor principii numai de mine stiute. Dar capul mi s-a
odihnit bine pe perna de cele mai multe ori.
Modelul se repeta, nu ma pot abtine.
Si oricat de mult as vrea un lucru, etapele de purificare sunt aceleasi. Atata
purificare incat nu mai ramane nimic. Si o buna prietena, si ea posesoare de
blog, care stie sa conceptualizeze totul de la piciorul broastei pana la luna
albastra de pe cer, ii spune fenomenului astuia aproape autodistructiv – autosabotare.
Auto, auto, auto (nu va ganditi la prostii, necredinciosilor J). Adica sa incepi sa traiesti intr-o lume concentrata
pe principii numai de tine stiute si sa nu mai
fii atat de receptiv la ce se intampla in jur.
Sa vrei sa cunosti noul, dar sa ai prejudecati,
idei cum altfel decat autoinduse! ca totul e cum stii tu si ca nu are
cum sa fie altfel, ca totul e o apa si un pamant, ca totul e negru sau alb si
niciodata gri, si de roz nici nu se poate pune problema J. Incapatanarea asta are si ea un rost, poate
tine loc foarte bine de autoconservare. Dar fiecare experienta iti pare
o pseudoevadare cu manusi de protectie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu