words kill people

Unele cuvinte pur si simplu nu mai poti sa le iei inapoi. Indiferent de natura lor, pozitiva sau negativa. Cuvintele dor mai mult decat o rana fizica. Am simtit-o de cele mai multe ori de  pe partea cealalta a tragaciului. 

Trebuie sa te educi sa folosesti cuvintele. Desi credem ca invatam asta de la 2-3 ani, sa le manipulam, ele ne pot fi cei mai mari dusmani chiar si  acum, cand ne jucam de-a adultii. Cuvintele trag dupa ele atata incarcatura simbolica, incat ele singure pot sa cantareasca enorm in situatii importante. Si ce nu intelegem in comunicare e ca noi atribuim intelesuri diferite cuvintelor pe care le vehiculam. Oricat am crede ca suntem de asemanatori, ca impartim aceleasi experiente si educatie, cuvintele ne dau de gol cand vine vorba de compatibilitate, sau mai bine zis incompatibilitate. Si e critic atunci cand cuvintele nu sunt in concordanta cu ceea ce simti, cand le folosesti sa te aperi sau sa ranesti tu primul. Cuvintele sunt o arma si construiesc ziduri la fel de usor cum construiesc punti. Deconstruiesc relatii si falsifica realitati. 

Eu de multe ori imi doresc sa tac. Simt ca as fi mult mai sincera cu mine in felul asta.

I wanna do good for a change

Tot timpul am spus despre mine ca sunt un om bun. Bine, bine, ca sunt malitioasa, adesea ignoranta si tot timpul "rea de gura", pe astea le-am considerat de fiecare data a fi produsul  filtrului subiectiv al celui din fata mea. Si m-am consolat tot timpul cu ideea  ca,  in interior, la modul obiectiv si sincer, eu sunt un om bun. Toti credem asta despre noi, ca suntem mici Bono si Maici Teresa, dar ca meschinele probleme cotidiene ne impiedica sa ridicam ochii din mocirla proprie si sa vedem the big picture. Si toti credem ca suntem demni sa ajungem in Rai, oriunde ar fi asta.

Dar hai sa ne luam un pic la bani marunti si sa fim sinceri cu noi. De cand nu am mai  facut o fapta buna? Dar una total dezinteresata? Nu din pur egoism pentru ai nostri? Eu sunt sigura cand vine vorba despre mine ca de mult timp nu am facut o fapta buna. Suntem atat de incrancenati si suspiciosi  incat ne imaginam retele de infractori in spatele oricarei maini intinse si violatori in serie in spatele unei babute care te roaga sa o ajuti cu sacosele pana la scara. 

Simtul autoconservarii si sanatatea noastra mentala sunt mai presus de orice gest umanitar. Eu simt ca m-as incarca negativ daca as face voluntariat spre exemplu la un azil sau centru de copii. As vrea, dar nu pot inca sa ma las un pic pe mine pe planul doi. Pur si simplu nu am chemarea asta. Dar incerc sa ma educ si sa ma interesez in sensul asta. Dar pentru inceput, pana sa ne facem curaj cu lucrurile mari, sa ne oprim asupra lucrurilor mici, care oricat de cliseistic ar suna, pot sa  faca diferenta.

Uite aici  ceva mic dar insemnat :-)

3 ounces of spirit please

Sa te duci cu sceptica la o prelegere despre spiritualitate e ca si cum i-ai pune ursului patine :-). 

Am fost pregatita din timp, am avut tot ragazul sa ma documentez si totusi nu am facut-o. Eu inca am impresia ca ignoranta ma poate salva de vreo revelatie care de abia ma asteapta la colt sa-mi dea cu totul viata peste cap.

Omul care avea sa tina prelegerea e un nativ american, cunoscut pentru povestile si tehnicile lui inspirate din cultura amerindiana. Ma rog, pentru neinitiatii de noi, pe scurt, el transmite importanta storytelling-ului (greu cu traducerea in romana) in pastrarea identitatii, fie ca e vorba de trib, popor, familie sau individul in sine. Fie vorba intre noi, eu stiam asta  dinainte sa-mi spuna el, ca de aia tin blogul asta :-p

Ma gandeam ca metodele lui vor fi dintre cele mai mistice si alternative si imi ascutisem bine ratiunea sa nu cumva sa ma las influentata de vreo incantatie pagana. Dar asta era doar in mintea mea ingusta. Pentru ca omul iti da niste sfaturi pertinente si cat se poate de pamantene despre cum sa-ti traiesti viata in echilibru, despre cum sa iti impaci inima cu mintea si despre cum sa fii multumit cu tine si cu lumea din jur. Ce il diferentiaza pe el de un life sau career coacher e ca el poarta pene colorate pe cap si nu un tricou Gap. Am iesit de acolo mai lucida si mai rationala decat intrasem (folosesc grade de comparatie care nu exista, doar in scopul dramatizarii). Nimic nu-mi daduse peste cap ceea ce credeam inainte, poate doar abordarea era usor diferita. 

Si mi-au placut ultimele lui cuvinte, care au concentrat de fapt ceea ce a spus el  pe parcursul intregii discutii - cautarea echilibrului. Sa nu faci din spiritualitate o religie, o dogma, sa nu te intoxici cu spiritualitatea, un fel de religion is opium a lui Marx. Si Vernon, ca asta e numele anglosaxon al nativului nostru, a vrut sa spuna ca spiritualitatea trebuie utilizata cu moderatie, atat cat sa te ajute in viata cotidiana, si nu sa o transformi intr-un scop in sine.

sunt sigur ca nu sunt sigur de nimic

Nu-s cuvintele mele, doar interpretarea e a mea. Budistii ne invata sa traim in prezent, ma rog, nu ne invata, ca lor oricum nu le pasa. Dar probabil ca e gandirea cea mai avansata dintre cele orientale. Si cu cea mai mare influenta in societatea occidentala.

Dar cum aplici filosofia asta in jungla cotidiana? Cum sa iei si sa simti tot ce iti face tie bine in momentul unic t1 fara sa-ti pese de vreo consecinta? Acum cand nimic nu depinde numai si numai de tine. Daca viitorul nu-ti face deloc cu ochiul, daca il ignori si il minimizezi, cel putin nu esti anxios. Esti mai degraba resemnat. Pentru ca filosofia asiatica e una a resemnarii, pe cand cea occidentala e una a efortului si actiunii. Occidentalul fuge dar nu contempla. 

Cum e oare posibil sa actionezi azi indiferent de replica de maine? Cum sa ai actiune fara teama sau extazul reactiunii de maine? Cum sa "go with the flow" sau "Carpe diem", ca se pare ca si latinii o ardeau chill? :-) Zicala completa e asta:  "Carpe diem quam minimum credula postero" in traducere Wiki "Seize the day, putting as little trust as possible in the next (day)"

Monday in bed

Nu prea stiu eu sa ma bucur de placerile mici ale vietii, trebuie sa intreb mereu ""da' de ce?", "da' dup'aia?" si tot asa, alte intrebari existentiale de doi bani. 

Dar acum stau cocotata in varful patului, ascult muzica, planurile mele sunt egale cu zero, am 3 carti incepute, deci 3 posibilitati, ma delectez cu facebook-ul asta fara vreo teama corporatista. Vreau sa mananc si nu prea, adica pot sa trec direct la pranz. De fapt as putea sa mai si dorm un pic. Nu e graba. Nu mai vreau sa alerg dupa maine. Pentru ca maine e birou, sala si probabil o vreme infecta si ploaie.

Azi tot ce pot sa fac pentru maine e sa-mi fac naibii o data curat in dulapul de pantofi, daca tot am timp, dar cred ca si treaba asta poate fi amanata, pentru ca voi mai dormi un pic :-)

Sa nu ma urasca pentru postul asta corporatistii care in lunea sfanta dupa Ziua Romaniei vin la birou. Daca va incalzeste cu ceva, si mie mi-a sunat alarma la 7 dimineata si mi-a distrus somnul dulce de dimineata.

Sa aveti o zi frumoasa!