duminică, 24 martie 2013

the odd story of a misfit couple

A fost odata un cuplu, din doi oameni magnifici, dar care impreuna nu straluceau atat de tare. Povestea lor a inceput banal si s-a terminat abrupt. Dar perioada dintre a fost geniala. Erau magnetici impreuna, numarau orele pana cand sa se revada si saptamana nu avea atatea zile cate planuri isi facusera ei. Timpul mergea impotriva lor. Si cum stim cu totii, timpul nu poate fi oprit. Si se iubeau in detrimentul lui si in ciuda trecutului. Pentru ca trecutul le bantuia prezentul intr-un mod mistic. Era o greutate care ii retinea de la a se iubi cu adevarat. 

Si povara asta s-a instalat tiptil, fara ca cei doi magnifici sa-si dea seama. Si peste genialitatea lor impreuna s-a instalat un fel de nervozitate, care scotea in evidenta fiecare mic defect. Care la inceput parea incantator. Si oamenii astia doi geniali s-au indepartat. Dar ce e minunat e ca sunt geniali in continuare si separat. Si asta e povestea pana acum nespusa si in continuare anonima a unui cuplu nepotrivit de oameni perfecti.

sâmbătă, 23 martie 2013

no church in the wild

Credintele iti dau putere. Si  nu ma refer la religie aici. Trebuie sa crezi in ceva ca sa te trezesti dimineata din pat. Ma uit in jurul meu si ma minunez de  o varietate de credinte. 
Multi cred in sport. As vrea si eu sa cred, dar corpul nu ma ajuta tot timpul sa devin o fanatica a acestei credinte. Multi cred in puterea sportului de a ajuta spiritul si corpul in acelasi timp. Unii cred in dans, o forma hibrida intre sport si arta. 

Multi cred in creatie si toate formele ei. Si aici e o discutie lunga. Multi cred in imaginar. Unii cred intr-o lume paralela celei concrete. Tot mai multi cred in chackre, reiki-uri, zodii, ascendenti si tot ce e alternativ, tot ce depaseste puterea simturilor comune de a intelege. Multi cred in puterea culorilor, a sunetelor, a atingerii,  de a schimba lumea.

Multi cred in puterea caritatii de a schimba lumea. Se inroleaza in armate de voluntari si se incapataneaza sa schimbe macar 0,1% din raul lumii. Dar raul le face parca in necaz si se multiplica la fiecare fapta buna. Dar  ei  continua sa creada ca pot opri foamea in Africa si ca vor descoperi leacuri. 

Eu cred in multe lucruri si in multi oameni. Cu toate ca nu o data am fost intitulata, pe nedrept bineinteles, mama scepticismului modern si postmodern. Cred in lucruri si in oameni pana la stadiul dependentei. Si de aici lucrurile devin periculoase. Credinta nu ar trebui sa creeze vreun fel de dependenta sau dezamagire. Credintele sunt declansatoare si nu piedici. 

duminică, 17 martie 2013

past tense


Cum negociezi cu timpul? Si mai ales cu trecutul. Cu viitorul e usor; pentru ca ai impresia ca inca il poti manipula cum vrei tu, si prezentul, ei bine, el niciodata nu e infricosator si nici extraordinar. Prezentul e cel mai bun timp in care poti trai. Pentru ca nu ai timp sa il analizezi.

Dar ce facem cu trecutul care si el odata a fost un prezent prietenos si usor de digerat? Trecutul e un prezent analizat si reanalizat. Daca nu am avea constiinta, am trai numai in prezent. Trecutul e un prezent clasificat, pus in cutii si cutiute, e era before and after, e era inainte de x, era dupa y. 

Trecutul e o versiune mai slaba a ta, de-ai fi avut atunci mintea de acum? ca si cum mintea de azi nu va sfarsi prin a fi mintea de pe urma a deciziilor de maine. Elaboram teorii si practici de dezvoltare personala astfel incat omul de maine sa il depaseasca pe omul de ieri ca si cum tot ce e nou e sigur mai bun. Suntem din pacate sclavii unui sistem inventat tot de noi pentru a ne ajuta la o mai buna organizare (a nu se citi manipulare).


vineri, 8 martie 2013

the invisible crown


Si cum eram eu busy being fabulous in una din zilele trecute, primesc un link revelator de la un right wing man care, pentru binele meu blogosferic, prefer sa ramana anonim :-p. Si linkul este despre procrastinare, despre schemele de gandire dupa care ne construim viata. Despre cum luam deciziile. Ideea se potriveste de minune americanului de rand care sta in fata televizorului si infuleca hamburgeri, dar viseaza la 6 packs si se plange ca el nu a intrat la Stanford din unicul motiv ca nu stie sa joace fotbal, nu pentru ca nu a deschis vreo carte in viata lui.

Mai pe scurt, procrastinarea presupune alegerea placerii in detrimentul utilului, rationalului care de cele mai multe ori nu produc placere, sau cel putin nu una imediata. Hedonismul e ridicat la grad de credinta in multe societati si nu e nimic de blamat in alegerea asta. Ce e de blamat este sentimentul de frustrare care apare in momentul in care nu exista gratificare dupa o actiune sau dupa amanarea actiunii. Seful nu te va mangaia parinteste pe cap pentru ca ai postat pe Facebook in loc sa-ti termini sarcinile, parintii nu vor lauda copilul ca a mai trecut un nivel la nu stiu ce joc, dar in schimb  nu si-a facut curat in camera. 

Si filmul asta mai spune ca dusmanul nu e afara, dusmanul e in capul nostru si totul tine de prioritizare. Si de a-ti calibra asteptarile la ceea ce tu oferi. Postez linkul si aici. Unii il stiu, unii vor avea o revelatie, unii se vor simti aratati cu degetul. Dar trebuie sa mai acceptam si faptul ca nu obtinem ceva,  din simplul motiv ca acel ceva chiar nu ni se cuvine. Si ca motivele unui esec nu sunt numai in exterior.

duminică, 3 martie 2013

when I grow up, I wanna be a tourist

Nu e nimic mai frumos si mai simplu decat sa schimbi peisajul. Chiar si pentru cateva zile. Sa iesi din cei 4 metri patrati in care te invarti zilnic si sa spargi rutina. Sa-ti iei cei mai buni prieteni, aia care te fac sa razi in principiu :-), sa pui degetul aleatoriu pe harta (bineinteles in limita bugetului disponibil, deci incercati sa nimeriti totusi cu degetul pe Batranul Continent) si sa incepeti sa faceti planuri. 

Bugetul intotdeauna exista, doar ca prioritatile sunt altele de fiecare data. Dar cateva zile intr-o veche capitala europeana sau intr-o regiune uitata de lume in Normandia sau Scotia fac cat toata mancarea, hainele si medicamentele din lume. Ne-am obisnuit prea mult doar sa supravietuim. Si sa ne multumim cu atat. Sa pleci la drum e terapeutic si depaseste orice sesiune de shopping, citit sau devorat de ciocolata. Asta daca nu le ai si pe astea acolo in calatoria ta. Un concediu, oricat de mic sau organizat in graba e o adevarata gura de aer. Nelipsitele  griji "dar cu ce ma imbrac?", "dar cine o sa faca poze?", "avem bani sa intram la toate muzeele?"  fac din concediu o aventura. Pentru ca de cele mai multe ori nu-ti mai raman bani in ultima zi, mai ales pentru suvenirurile oamenilor nervosi si invidiosi care te asteapta acasa ca pe fiul ratacitor.

Asa ca dragi globetrotteri, deschideti atlasul sau invartiti globul pamantesc dupa caz, inchideti ochii si imaginati-va urmatoarea destinatie.