duminică, 28 aprilie 2013

the third party


Vad adesea cupluri fericite...in poze, pe strada, in baruri. Manifestari ale afectiunii care pun pe ganduri analitica din mine. Oare totul merge ca uns, oare exista dependenta si reciprocitatea emotionala pe care gesturile lor o implica sau este doar un stereotip al "cum ar trebui sa ne purtam in cuplu?" As lua cazuri personale sau ale oamenilor apropiati,  dar nu vreau sa devin subiectiva. Ma rezum la "ceilalti", la oamenii a caror poveste nu o cunosc decat prin prisma unidimensionalitatii oferite de o distanta relativa. 

Un cuplu pe care nu il cunosc, dar pe care il vad pe strada afisand nenumarate gesturi de afectiune. Nu le cunosc trecutul, nu stiu nici macar de cat timp sunt impreuna. Stiu doar ca sunt impreuna. Si ma gandesc asa. Oare el/ea este pentru celalalt exact atat cat are nevoie in momentul ala? Da, poate ca distrug misticul iubirii, dar mai trebuie sa iti mai pui si intrebari de genul asta cateodata. Oare ambii ofera la fel de mult, oare unul se implica mai mult si e frustrat din cauza asta, oare unul din ei e ignorant fata de activitatile celuilalt? Sunt constienti amandoi de viata celuilalt in afara cuplului? Si aici nu vorbesc de un fel de politie sau de inchisoare, ci de increderea ca exista reciprocitate. Fidelitatea e un cuvant atat de mare, incat nu il folosesc. Doar sfintii au dreptul asta. 

Si intrebarea e daca exista un al treilea in ecuatia noastra a iubirii? Daca eu in ignoranta mea, am vazut acum cateva zile aceeasi femeie din cuplul nostru perfect cu un alt barbat, in alte circumstante, formand un al doilea cuplu perfect? Daca fiecare sau numai unul din ei are o relatie supapa care ii ofera ceea ce partenerul lui oficial nu ii ofera? Daca sunt mai multe versiuni ale realitatii? Si daca fara supapa, relatia oficiala nu ar functiona? Si oare supapa stie, se complace sau e si ea la fel de indreptatita sa faca parte din jocul oficial? Care atunci cand eram mici, am fost invatati ca se joaca in doi. Dar realitatea iti prezinta mai multe variante ale povestii.


5 comentarii:

  1. Lol.

    Când eram mic îmi puneam tot felul de întrebări despre iubire. După ce m-am îndrăgostit, totul a decurs de la sine, au dispărut și întrebările... :)

    RăspundețiȘtergere
  2. nu stiu cine esti...dar ma bucur ca ma citesti si ca ma mai si analizezi :-)

    RăspundețiȘtergere
  3. Păi suntem chit, că nici eu nu știu cine ești. De aia îți și citesc blogul, ca să aflu. După cum de aia îi și citesc pe ceilalți blogări pe care-i citesc. Altă cale mai bună de a cunoaște pe cineva care scrie, cum ar fi aflându-i datele din buletin, nu există.

    Blogul meu principal să zic așa din momentul ăsta e simplu.mixnet.ro, dar păcat că nu pot comenta cu link spre el. Pentru asta ar trebui să deschizi comentariile de forma nick/url. Altfel, îi privezi pe eventualii cititori prezenți și viitori de unele informații cu privire la cei care te comentează. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Cand vad cupluri aparent fericite incep sa-mi pun o parte din intrebarile de mai sus dar, apoi, ma opresc destul de repede... sunt intrebari pe care nu mi le-ar putea raspunde nimeni, sunt intrebari ale caror raspunsuri ar fi oricum de neinteles pentru mine pentru ca dragostea poate fi descrisa doar superficial in cuvinte. Iar daca nu ar fi dragoste intre ei, tot nu i-as intelege, mi s-ar parea chiar trist.
    Legat de cupluri aparent fericite, in urma cu 2 saptamani, mi s-au despartit doi prieteni care erau de 13 ani imprena, necasatoriti... numar fatidic. Asta da drama, zic eu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt drame si drame :-) Intr-adevar, e greu dupa 13 ani, dar daca zici ca erau aparent fericiti, poate e mai bine asa.

    RăspundețiȘtergere