comfort zone

Collin loses his eyesight and becomes simply inefficient for the operation. The Captain wants to leave him behind as he thinks that he would endanger the whole team. Hendley jumps into his defense. Collin has every right to escape and he wants to see his family as much as the other guys. No one will be left behind, not as long as Hendley has Collin's back. The Captain agrees and leaves the room. Collin remains in tears and his goggled blue eyes tremble with content. He can't believe Hendley would do such a great thing for him. He proved to be a good comrade and that makes Collin cry. Hendley tries to cheer up Collin and asks for some tea. He knows Collin likes tea so much, it's his habit for when he is feeling anguish. The request makes Collin smile and makes him forget even for a while about his shortcoming. Nobody wants to get out of his comfort zone.

cautarea submisivului sau iluzia realitatii

Inconstient cautam submisivul. In orice. Sa primim confirmari, sa ne inconjuram de oameni care ne accepta neconditionat, sa stam intr-o balta calduta in care sa nu ne punem intrebari. Acceptam sa fim niste catei ai lui Pavlov, fara simt critic. Familiaritatea ne da un sentiment de bine, atat de bine incat ne afundam in el fara sa ne punem intrebari. Pana la proba contrarie. Si trezirea e de cele mai multe ori violenta, cu ruperi de ego. 

Ignoranta e fericire pana devine certitudine. Maturitatea incepe atunci cand realizam ca nu mai suntem in balta calduta in care ne faceam siesta pana nu demult. Ca locul nostru nu mai e acolo si ca din motive numai de noi stiute, vrem sa ne scuturam de noroi si sa iesim la lumina, sa taiem cordonul ombilical si sa incepem sa respiram pe cont propriu. Lectiile sunt date cu un scop. Fie e karma, fie e doar un training mai intens, cu scopul de a te cunoste pe tine insuti si de a te perfectiona. Asa ca accepta lectia si nu te intreba de ce  tocmai tu o primesti.

unsaved

Lasam numere de telefon nesalvate, scriem lucruri pe care le stergem de n ori pana le trimitem, strangem maini pe jumatate, intoarcem obrazul sa nu ne pupe pe gura. Cateodata nu suntem nebuni pana la capat. Incepem lucruri pe care nu le terminam pentru ca ceva undeva iti spune ca nu e bine. Intuitia isi face treaba tacit. Simte, dar spera ca e doar ratiunea care, din motive lesne de inteles, incearca sa sufoce emotia. Doar o protejeaza de fapt. Asa ca imbratisati-va intuitia si nu o mai blamati ca pe o sora mai mica inchisa in casa.

short storytelling

When he first came to me, that pair of big brown sultry eyes overwhelmed me. He said: Damn girl! You sure look like a boy, but your skin is so fine. Where do you live? I knew right away he was cocky and pushy, but I played along. I live in the suburbs, I said. Huh? In London? No, in the suburbs of my own skin. Do you need a ride?I asked him. Bedazzled by my boldness, he lingered before he answered. Oh..girl! Are you inviting me to your place?Uhm, I replied, what a simple mind you have there...No, I am inviting you to take a closer look at that skin you cagily admire. Touching may be involved.
He said to himself this must be the best hook up ever, and he wasn't even trying that much. He followed me to my place with more than a hundred wicked thoughts on his mind. As guys usually call it a lucky night. I used to live in a basement back then, in London actually. No one else but me had seen the room. It was dark, so this time it didn't count. But never mind, I am not much of a housekeeper. And I am sure he wasn't expecting that from me that night either. His need to closeness was imminent, he would only touch my neck to feel my skin and wouldn't go below. I liked that about him. He was really into my skin. I have something he needs in a way he couldn't explain. How come he didn't notice me before? And why is this happening so fast? These questions wandered around in his head while he was trying to make head or tail of this awkward situation.

The night passed while our skins were engaged in a playful chase. Eventually our squeezed skins silently thanked us. Maybe I wasn't wrong about him after all.

cele doua minute de ura

As vrea sa simt furie. Furia e o traire atat de inaltatoare si de pura. E terapeutica si sincera precum criza de ras  a unui copil cuprins de entuziasm cand trage de coada o pisica si o smotoceste. Furia scoate razboinicul din  noi doar pentru a face pace cu el. E mult mai periculos sa il ignori.

Furia iti consuma repede si intens cele mai tulburatoare si anxioase stari. E o supapa la indemana oricui, mai putin a mea. Eu aleg ciuda, un soi de sora mai sluta si schioapa a furiei. O furie mocnita, incarcata, in care timpul se dilata. Ciuda se consuma si te consuma incet. Furia in schimb e o traire masculina, o traire pe verticala a acceptarii si a adaptarii. Imi accept infrangerea, o consum si merg mai departe. Nu ma mai pot uita in spate, pentru ca trecutul e consumat. Pe de alta parte, ciuda se hraneste din trecut, e ca o oala sub presiune care nu si-a atins inca punctul de fierbere. Ciuda nu cauta motivatii in afara si e autodistructiva.

Poate ca "cele 2 minute de ura" ale lui Orwell nu ar strica din cand in cand.

stuck

Am intrat pe furis in camera ta. O camera acum necunoscuta mie. Cateva crapaturi de lumina ma ajuta sa ma orientez. Ma bucur ca nu esti acolo. Pot sa adulmec in liniste obiecte. Imi vor spune multe despre ce ai mai acumulat in tine de cand nu am mai fost prin preajma. In goana dupa detalii si dovezi legate de existenta ta emotionala in lipsa mea, ajung pana in fata a ceea ce pare a fi un birou. Ma uit in sus cu teama. Sunt cat o furnica intr-o camera care pare mai degraba o catedrala. Aud zgomot si nu stiu cum, ajung sa ma ascund intr-o carte, pe muchia unei pagini, facand echilibristica. Inima imi bate ca unui purice, cam cat sunt eu acum. O simpla presare a cartii m-ar face una cu povestea. Ce mi-as fi dorit sa fie o carte Braille! As fi avut de ce sa ma agat. Alunec printre cuvinte si randuri si nu pot sa ma prind de nimic. Mi-e frica de mi se sparg timpanele. Intr-un final, ma prind de coltul unei pagini si realizez ca daca m-as arunca de acolo, ar fi sinucidere curata. Dar poate la greutatea de acum, gravitatia nici nu ar mai functiona. Asa ca ma tarasc cumva inspre mijlocul paginii. Acolo sunt niste cuvinte subliniate cu marker negru si corpul meu plapand si-ar face foarte bine loc in nisa impinsa in foaie. Asta e salvarea mea zic si alerg dintr-o rasuflare intr-acolo. O lumina puternica ma orbeste si imi dau seama ca asta-i semn ca s-a deschis usa. Simt cum foile se umfla sub picioare. Ai intrat tu. Normal, e casa ta. Eu sunt intrusa. Si strig cat ma tin plamanii ca trebuie sa vorbim. Dar nu stiu daca fac mai mult zgomot decat o adiere de vant si nimic nu patrunde prin aerul rece si puternic facut de usa imensa. Iti iei ceva de pe pat si pleci din nou. Si imi dau seama ca strig in zadar.

nimeni nu se salveaza singur

Caut tot, citesc tot ce imi cade in mana, in fine, aproape tot. Nu pot citi 50 shades of anything..Da, deci nu citesc chiar tot. Am citit acum cateva luni o recenzie care mi s-a parut buna. Ori editorul articolului era prea bun, ori cartea trebuie sa fie a naibii de buna. "Nimeni nu se salveaza singur", o carte a unei italience pe care o mai recomanda  un bestseller. 

Ce titlu simplu si cuprinzator! O poveste de dragoste distrusa din interior de tot ce ne e exterior si contemporan.

Am dat prima pagina cu asteptarile sus in aer si acolo mi-au si ramas pana la pagina 206. O carte aspra, incomod de dura,  si totusi despre iubire. O carte in care nu trece o pagina sa nu gasesti "pula" sau "cacat". Femeia e o italianca prea curajoasa pentru mine. Si o suspectez ca e povestea ei. O poveste de iubire chinuita, murdara si dezamagitoare. Dar o poveste de iubire, asa ca nu mai conteaza epitetele de dupa. Am devorat-o ca pe o Biblie, daca as fi crezut in ceva exterior mie. 

ghid de imbratisari adevarate

Nu stiu cum imbratisezi tu, dar eu am facut-o gresit in tot acest timp. I-am anulat orice efect terapeutic daca, in timpul imbratisarii, am asteptat momentul ciudat in care unul din noi trebuie sa se elibereze din stransoare. De ce sa nu stai acolo daca ti-e bine?

Sunt tipuri si tipuri de imbratisari, si niveluri si niveluri de intimitate care preced sau succed actul in sine. Dar, inainte de toate, nu e un act mecanic. Daca simti delimitarea dintre corpul tau si corpul celuilalt, inseamna ca ai facut-o degeaba sau de complezenta. Imbratisarea are rostul de a transfera si fluidiza emotiile. Vreau ca pieptul, carotida, umerii si chiar cateva organe interne ale celuilalt sa stie ca mi-e dor de el/ea sau ca sunt acolo sa-i iau de pe umeri toata povara si sa-i transmit certitudinea ca sunt acolo. Nu aparenta. 

Am bucuria sa cred ca exercitiul imbratisarilor de complezenta se va transforma in ceva mai profund decat o cutuma.

the she man

Am o minte puternica. Poate ca am un corp firav, dar am o minte puternica. E foarte probabil ca, in iuresul energiei mele, sa te smulg din mizeria in care traiesti. Sa ma uit pe mine pentru a te ajuta pe tine. Sa te trag de hainele murdare si sa te aduc la lumina. Sa-ti arunc pietrele din buzunare ca sa poti merge langa mine. Sa-ti scutur hainele ponosite de praf. Sa-ti ascult povestile si sa-ti adorm scheletii din dulap. Nu voi putea insa niciodata sa-i fac sa dispara. Nu am nici eu atata putere si nici tu nu ai mai avea farmec fara ei. Pot sa ma incarc pe mine pentru a te elibera pe tine. Ai spune ca de sacrificiul asta e capabila numai  o mama pentru copilul ei in nevoie. Dar trebuie sa faci si tu ceva pentru asta. Trebuie sa meriti osteneala.

wait, wait, wait for it

Cum il asteptam eu azi pe Yoda prin ploaie si prin vant, o doamna in varsta, as putea chiar spune o baba, se apropie de mine si imi zice: "Io ca io, ca sunt batrana, dar tu fata mea, si tanara si frumoasa (da da, chiar asa a zis, nu inventez eu) si tot te lasa sa astepti?"  Am zis in gandul meu, o dau gata pe baba cand ii zic ca el m-a asteptat o juma de ora dar la statia de metrou gresita. Si cand a aparut obiectul asteptarii mele, am simtit nevoia sa devin foarte vocala si sa-i zic ca a venit si  ca ea poate sa-si astepte mult si bine mosul. 

Dupa cateva minute in care m-am scaldat feeric in orgoliul meu si in baltile unei intersectii din sectorul 6, mi-am dat seama ca eu sunt un mare fan al asteptarii, ca si cum eu as fi miezul si altii trebuie sa-mi citeasca gandurile si sa actioneze ca atare. Fiind insa un practicant al asteptarii,  altii iau deciziile pentru tine si poate nu e chiar asa o mare drama daca incerci si te lovesti cu capul de tavan. Cred ca si baba mea din statia de metrou a fost odata tanara si frumoasa si a asteptat atat de mult, incat a ajuns o baba nesuferita si invidioasa care se ia de oameni pe strada cu pildele ei  de viata. Pun pariu ca are si cateva pisici acasa.

king of strange

Om pe care nu il inteleg, nu stiu de unde incepe si unde se termina. Sa spui ca e o enigma e o subestimare. Ma indispune cu absurdul lui, pe care in urmatoarea secunda il face digerabil precum cea mai clara logica.

Stie prea multe, dar pretinde ca nu il intereseaza nimic. E elitist. E o contradictie insa  intre mana, inima si mintea lui. Se scurtcircuiteaza la mijloc, dar masinaria continua sa functioneze. Corpul lui e o uzina alimentata de o minte ascutita. E omul nou, care sufera mai mult decat noi ceilalti, dar are cele mai mari sanse sa se refaca. Pentru ca detine ceva secrete ale supravietuirii. 

Unul din ele e transformarea. Sa fii cameleonic; si nu e nimic josnic in asta, e doar oportunist. Sa iei forma, gustul si mirosul gazdei tale si sa te hranesti cu ea pentru o anumita perioada de timp. Si apoi sa mergi mai departe, vizibil mai bogat. Si sa reusesti sa nu lasi un gol de acolo de unde ai plecat.

E normal sa-ti fie teama de omul nou. E sinucidere curata sa te atasezi de el, dar te atrage. Vrei sa fii la fel de puternic ca el, dar nu e cel mai etic sa traiesti in modul asta. Pentru ca el si-a anulat emotiile. Sub camuflajul unei vieti  intense, el de fapt si-a anulat emotiile. Filosofia lui e simpla si functionala.

vina, rusinea si cenzura

Trei surori slute si proaste, care merg tot timpul impreuna sau cel putin doua din trei. Sunt mute si fac rau pe nevazute. Sunt de cand lumea si pamantul si vizitele lor iti dau ziua peste cap. Sunt de la capatul pamantului, dar vin cand te astepti  mai putin si zabovesc ceva mai mult in constiinta ta.
Mai au trei verisoare mai indepartate, frica, frustrarea si invidia. Ele sunt suportabile dar surorile sunt sub orice critica. Buboase, cocosate si parca nemuritoare. Niste fete batrane pe care le cunosti de mic, le urasti, dar niciodata nu te dezveti de ele. 

Parintii ti le-au prezentat, pesemne cu un scop bun, dar cateodata lucrurile scapa de sub control. Surorile te acapareaza, te sufoca si te fac unul cu pamantul. Iti trebuie multa rabdare si iscusinta sa scapi de sub unghiile lor murdare. Si cand ai scapat de sub corvoada, atunci incepi sa traiesti.

the third party

Vad adesea cupluri fericite...in poze, pe strada, in baruri. Manifestari ale afectiunii care pun pe ganduri analitica din mine. Oare totul merge ca uns, oare exista dependenta si reciprocitatea emotionala pe care gesturile lor o implica sau este doar un stereotip al "cum ar trebui sa ne purtam in cuplu?" As lua cazuri personale sau ale oamenilor apropiati,  dar nu vreau sa devin subiectiva. Ma rezum la "ceilalti", la oamenii a caror poveste nu o cunosc decat prin prisma unidimensionalitatii oferite de o distanta relativa. 

Un cuplu pe care nu il cunosc, dar pe care il vad pe strada afisand nenumarate gesturi de afectiune. Nu le cunosc trecutul, nu stiu nici macar de cat timp sunt impreuna. Stiu doar ca sunt impreuna. Si ma gandesc asa. Oare el/ea este pentru celalalt exact atat cat are nevoie in momentul ala? Da, poate ca distrug misticul iubirii, dar mai trebuie sa iti mai pui si intrebari de genul asta cateodata. Oare ambii ofera la fel de mult, oare unul se implica mai mult si e frustrat din cauza asta, oare unul din ei e ignorant fata de activitatile celuilalt? Sunt constienti amandoi de viata celuilalt in afara cuplului? Si aici nu vorbesc de un fel de politie sau de inchisoare, ci de increderea ca exista reciprocitate. Fidelitatea e un cuvant atat de mare, incat nu il folosesc. Doar sfintii au dreptul asta. 

Si intrebarea e daca exista un al treilea in ecuatia noastra a iubirii? Daca eu in ignoranta mea, am vazut acum cateva zile aceeasi femeie din cuplul nostru perfect cu un alt barbat, in alte circumstante, formand un al doilea cuplu perfect? Daca fiecare sau numai unul din ei are o relatie supapa care ii ofera ceea ce partenerul lui oficial nu ii ofera? Daca sunt mai multe versiuni ale realitatii? Si daca fara supapa, relatia oficiala nu ar functiona? Si oare supapa stie, se complace sau e si ea la fel de indreptatita sa faca parte din jocul oficial? Care atunci cand eram mici, am fost invatati ca se joaca in doi. Dar realitatea iti prezinta mai multe variante ale povestii.

the storm in me

Totul in noi e reactie, una mai puternica, alta mai slaba, una pe verticala, alta pe orizontala. Totul e va-va-vum, va-va-vum. Ardere, explozie si consum. Arderea ne face sa ne simtim vii, sa  ne transformam si sa ne adaptam. Un doctor mi-a spus ca trairea intensa a fiecarui moment te poate salva de un atac de cord. Ipohondra din mine e fericita si isi mai antreneaza inima cu inca o extrasistola. Asa inima! Inca zece ridicari si apoi pauza. Dar nu pentru mult timp, pentru ca un nou val de emotii e gata sa apara. 

Nu stiu daca vartejul de emotii e incurajat in vreo carte de psihologie, dar multi dintre noi traiesc cu inima cat un purice sau cat cuprinde de deschisa. Si asta intr-o fractiune de secunda. Asta e farmecul ei, sa se adapteze. Si treaba ta e sa nu o lasi sa moara inainte de termen. 

Sunt inimi si inimi, unele intregi, altele jumatati, unele curajoase, altele care isi fura caciula singure, altele cu febra, altele reci ca gheata. Unele inimi duc de nas alte inimi, altele merg mana in mana cu creierul si unele se bat cap in cap cu vecinul de la etajul 1. Cheia e coordonarea.

high on information

Traim intr-o lume in care informatia e supraevaluata. Ai sanse mai mari sa te angajezi daca stii 3 limbi straine si in viata sociala obtii un status direct proportional cu bagajul de cultura generala. In ziua de azi suntem la un click distanta de orice informatie, fie ca ne e utila, fie ca nu. A devenit moneda de schimb. Ea ar trebui insa sa vina insotita de instructiuni de utilizare. Si de un filtru.
Avem informatia, dar stim oare sa o gestionam? In acelasi timp cu acumularea, ar trebui sa dezvoltam si unelte prin care sa o folosim in interesul nostru. O informatie neadaptata la particularitatile unei situatii e la fel de neproductiva si redundanta precum ADHD ul.

E o sete mai bolnava decat acumularea de bunuri. Sa stii multe sau sa pretinzi ca stii totul cauzeaza anxietate si izolare. Iti ofera control temporar pentru ca informatia se schimba la fiecare minut, asa cum si cel care o detine.  Sa crezi ca detii o informatie ca unic proprietar, exceptand cazurile legale, e la fel de naiv ca a crede ca detii drepturile asupra unei persoane.

De la a fi insa multumit pana la o atitudine ignorance is bliss e  cale lunga, dar nu strica sa stii cateodata exact atat cat trebuie sa stii.

obey me

Cand esti catalogata de nenumarate ori Hitler, nazista, dictatoare si orice alte apelative care aduc aminte de al Doilea Razboi Mondial sau Razboiul Rece, incepi sa-ti pui la indoiala feminitatea.

Pentru ca inca in mega ultra proclamatul secol 21, feminitatea e vazuta ca o eterna tanjire dupa protectie, confort si confirmare, cuvantul preferat al barbatilor din gura senzuala a unei femei fiind DA. Fara nicio urma de indoiala sau ezitare. Nu e un strigat de feminism in cuvintele mele, ci mai degraba o incercare de ajustare a doua personalitati intr-un cuplu. O femeie care vrea sa se impuna e vazuta drept o incapatanata sau o rasfatata. 

Cuvintele bunicii  de acum 30 ani "lasa barbatul ca el stie mai bine" suna din pacate cat se poate de actual si acum. Da, recunosc, e un oarecare sentiment de reconfortare sa stii ca e un barbat acolo care are grija de tine. Dar pana a-ti lasa toate deciziile in mainile lui, e cale lunga. 

Situatia de fata nu e neaparat generata de un stereotip al societatii, ci mai degraba de o educatie materna aproape adulatoare. Barbatii de azi sunt baieteii de ieri care au fost crescuti cu capa de supererou fluturandu-le pe spate, fiind siguri ca vor salva lumea. Si crescuti de cine? Tot de o femeie. Se pare ca e un cerc vicios. Mamele vor ca baietii lor sa conduca lumea. dar barbatii sa le asculte neconditionat.

the odd story of a misfit couple

A fost odata un cuplu, din doi oameni magnifici, dar care impreuna nu straluceau atat de tare. Povestea lor a inceput banal si s-a terminat abrupt. Dar perioada dintre a fost geniala. Erau magnetici impreuna, numarau orele pana cand sa se revada si saptamana nu avea atatea zile cate planuri isi facusera ei. Timpul mergea impotriva lor. Si cum stim cu totii, timpul nu poate fi oprit. Si se iubeau in detrimentul lui si in ciuda trecutului. Pentru ca trecutul le bantuia prezentul intr-un mod mistic. Era o greutate care ii retinea de la a se iubi cu adevarat. 

Si povara asta s-a instalat tiptil, fara ca cei doi magnifici sa-si dea seama. Si peste genialitatea lor impreuna s-a instalat un fel de nervozitate, care scotea in evidenta fiecare mic defect. Care la inceput parea incantator. Si oamenii astia doi geniali s-au indepartat. Dar ce e minunat e ca sunt geniali in continuare si separat. Si asta e povestea pana acum nespusa si in continuare anonima a unui cuplu nepotrivit de oameni perfecti.

no church in the wild

Credintele iti dau putere. Si  nu ma refer la religie aici. Trebuie sa crezi in ceva ca sa te trezesti dimineata din pat. Ma uit in jurul meu si ma minunez de  o varietate de credinte. 

Multi cred in sport. As vrea si eu sa cred, dar corpul nu ma ajuta tot timpul sa devin o fanatica a acestei credinte. Multi cred in puterea sportului de a ajuta spiritul si corpul in acelasi timp. Unii cred in dans, o forma hibrida intre sport si arta. 

Multi cred in creatie si toate formele ei. Si aici e o discutie lunga. Multi cred in imaginar. Unii cred intr-o lume paralela celei concrete. Tot mai multi cred in chackre, reiki-uri, zodii, ascendenti si tot ce e alternativ, tot ce depaseste puterea simturilor comune de a intelege. Multi cred in puterea culorilor, a sunetelor, a atingerii,  de a schimba lumea.

Multi cred in puterea caritatii de a schimba lumea. Se inroleaza in armate de voluntari si se incapataneaza sa schimbe macar 0,1% din raul lumii. Dar raul le face parca in necaz si se multiplica la fiecare fapta buna. Dar  ei  continua sa creada ca pot opri foamea in Africa si ca vor descoperi leacuri. 

Eu cred in multe lucruri si in multi oameni. Cu toate ca nu o data am fost intitulata, pe nedrept bineinteles, mama scepticismului modern si postmodern. Cred in lucruri si in oameni pana la stadiul dependentei. Si de aici lucrurile devin periculoase. Credinta nu ar trebui sa creeze vreun fel de dependenta sau dezamagire. Credintele sunt declansatoare si nu piedici. 

past tense

Cum negociezi cu timpul? Si mai ales cu trecutul. Cu viitorul e usor; pentru ca ai impresia ca inca il poti manipula cum vrei tu, si prezentul, ei bine, el niciodata nu e infricosator si nici extraordinar. Prezentul e cel mai bun timp in care poti trai. Pentru ca nu ai timp sa il analizezi.

Dar ce facem cu trecutul care si el odata a fost un prezent prietenos si usor de digerat? Trecutul e un prezent analizat si reanalizat. Daca nu am avea constiinta, am trai numai in prezent. Trecutul e un prezent clasificat, pus in cutii si cutiute, e era before and after, e era inainte de x, era dupa y. 

Trecutul e o versiune mai slaba a ta, de-ai fi avut atunci mintea de acum? ca si cum mintea de azi nu va sfarsi prin a fi mintea de pe urma a deciziilor de maine. Elaboram teorii si practici de dezvoltare personala astfel incat omul de maine sa il depaseasca pe omul de ieri ca si cum tot ce e nou e sigur mai bun. Suntem din pacate sclavii unui sistem inventat tot de noi pentru a ne ajuta la o mai buna organizare (a nu se citi manipulare).

the invisible crown

Si cum eram eu busy being fabulous in una din zilele trecute, primesc un link revelator de la un right wing man care, pentru binele meu blogosferic, prefer sa ramana anonim :-p. Si linkul este despre procrastinare, despre schemele de gandire dupa care ne construim viata. Despre cum luam deciziile. Ideea se potriveste de minune americanului de rand care sta in fata televizorului si infuleca hamburgeri, dar viseaza la 6 packs si se plange ca el nu a intrat la Stanford din unicul motiv ca nu stie sa joace fotbal, nu pentru ca nu a deschis vreo carte in viata lui.

Mai pe scurt, procrastinarea presupune alegerea placerii in detrimentul utilului, rationalului care de cele mai multe ori nu produc placere, sau cel putin nu una imediata. Hedonismul e ridicat la grad de credinta in multe societati si nu e nimic de blamat in alegerea asta. Ce e de blamat este sentimentul de frustrare care apare in momentul in care nu exista gratificare dupa o actiune sau dupa amanarea actiunii. Seful nu te va mangaia parinteste pe cap pentru ca ai postat pe Facebook in loc sa-ti termini sarcinile, parintii nu vor lauda copilul ca a mai trecut un nivel la nu stiu ce joc, dar in schimb  nu si-a facut curat in camera. 

Si filmul asta mai spune ca dusmanul nu e afara, dusmanul e in capul nostru si totul tine de prioritizare. Si de a-ti calibra asteptarile la ceea ce tu oferi. Postez linkul si aici. Unii il stiu, unii vor avea o revelatie, unii se vor simti aratati cu degetul. Dar trebuie sa mai acceptam si faptul ca nu obtinem ceva,  din simplul motiv ca acel ceva chiar nu ni se cuvine. Si ca motivele unui esec nu sunt numai in exterior.