fuck the drama

sau in traducere libera...traieste-ti viata! suntem o gramada de celule si neuroni gata sa se dezintegreze la un semn de cele mai multe ori absurd si accidental. Vorba "azi esti maine nu esti" e cat se poate de reala.

Asa ca, invata sa traiesti! iubeste-ti parintii, suna pe cine iti face inima sa plesneasca de dor, fa ceva cu viata ta. Imbratiseaza adevarat, pana simti carnea celuilalt aproape de a ta, priveste oamenii in ochi cand vorbesti cu ei.

Incearca sa nu minti, incearca sa nu uiti. Incearca sa dezbraci oamenii de haine si de etichete, dar nu te dezbraca tu de caracter. Tine-ti cuvantul, suna inapoi, gateste pentru cei dragi, calatoreste, respecta-ti corpul si deschide-ti mintea. Nu judeca (asta o sa fie greu, dar merita incercat). Asculta si tine ochii larg deschisi, ai un timp. limitat.umple-l!

Noapte buna.

ce ne mai place mainstreamu’

Mie imi place muzica. Mult. Imi place sa scormonesc in Youtube-ul ala pana gasesc o muzica sa-mi placa. Nu-mi plac consacratii in schimb. Nu pot sa mai ascult o melodie pe care o aud deja la radio mai mult de 2 ori pe zi.

Perioada de ardere in castile mele e de cateva zile si apoi gata!o arunc la gunoi ca pe o soseta gaurita. Era frumos sa o asculti pe Lykke Li pana sa o remixeze magicianul sau pe Jamie Woon pana sa vina la atelier. Dar vine mainstreamul si-ti fura comoara si o arata la toata lumea! Aveai impresia ca, daca ai descoperit o melodie sau un artist, ai drept de viata si de moarte asupra lor. Te simti asa de bine  cand cineva da share via TU. E descoperirea ta, dar cand sunt prea multe share-uri, deja e Gotye J

Nu sunt eu vreo mare elitista, dar am invatat la scoala ca orice forma de cultura prin popularizare isi pierde din valoare. Si din particularitatea sursei care a generat-o.

Si uite asa artisti ca Jaar sau Del Rey ajung sa umple stadioane intregi de copii. Nu mai exista limita intre  mainstream si underground. Nu mai trebuie sa ti se fredoneze “Hit me baby one more time” ca sa lesini de adulatie la vreun concert. Acum versuri intunecate si depresive fac armate de oameni sa rezoneze in acelasi timp. Underground is the new mainstream. Sau invers. E acelasi lucru. Trebuie sa fii cat mai ciudat si marginal ca sa ai acces si succes la mase. Asta chiar ca e ciudat, sau doar o gaselnita a marketingului.

Si sa continuu cu exemplele, Emeli Sande canta la deschiderea Jocurilor Olimpice, lui Jessie Ware mai au un pic si ii fac papusa. Si daca si The XX o sa  faca reclama la McDonalds, eu ma  apuc sa ascult Britney Spears ca tot a dat-o ea pe megacelebrul dubstep.

Primul post de zi…nici nu stiu cum sa inchei…sa aveti o sambata linistita!:-p

o postare aproape intima

Ziua s-a incheiat. Iti simti camera ca pe o binecuvantare  pentru corpul pe care il cari ca un plumb. Ai facut destule pe ziua de azi si esti hotarata sa adormi mai devreme… dar telefonul suna si noaptea de abia acum incepe. Incepi sa te joci, nu esti vazuta si copilaresti. Lasi garda jos.

Chicotesti la auzul unor complimente de-a dreptul neortodoxe. Cu putina imaginatie, poti sa strangi cearsaful in pumni cand inima  ti se sufoca de la atata asteptare.

Si-ti promisesei ca te vei culca la 11, dar acum orele zboara si se face 2, dar nu-ti pare rau. Nu sunt ore pierdute, maine vei infrunta orice greutate, vei invinge demoni pentru ca normal! Incepi si tu sa crezi ca esti cea mai frumoasa femeie din lume. Radiezi si prin porii pielii tale respiri numai dragoste. Ti-e atat de dor incat iti vine sa plangi, dar nu strica totul cu o smiorcaiala! Poti face asta intr-o seara in care esti singura.

Nu stii cum sa gestionezi atatea emotii si nu-ti ramane decat sa tragi aer in piept si sa te bucuri de clipa aia  plina. Nu te gandi la pierderi, la complicatii, la teama ca maine nu va mai fi la fel. Continua jocul si simte. E tot ce poti sa faci in conditii de incertitudine.

Sa aveti o noapte sincera!

the little monsters

Obsesia nu e vreo reclama la un spray postdecembrist, e starea cea mai la indemana pentru cei mai multi dintre noi. O dezvolti atat de repede incat nici nu iti dai seama si iti ia atat de mult timp sa scapi de ea. Si te roade, si-ti face cearcane, si-ti creeaza asteptari in fiecare dimineata cand te trezesti si pana seara sunt toate pe jos, pe podea (ca de aia se numesc asteptari).

Pornesti intr-o terapie de dezintoxicare de unul singur sau sustinut de o mana de prieteni, la randul lui manati zilnic de obsesii marunte si chinuitoare. Dar atat de siguri pe ei cand vine vorba de obsesiile altora.

In drumul tau spre eliberare, te impiedici de o melodie, un loc sau un parfum care te fac sa te intorci in bula de confort. Irecuperabilii se impiedica chiar si numai de un gest sau cuvant.

Nu ai ce risca cand te ancorezi  in obsesii, in mintea ta ai incercat toate realitatile si scenariile posibile si tot tu iesi in pierdere de fiecare data. A lose/ lose situation pana la urma. Dar cat de mult iti place sa te lafai in asta si sa tragi de timp!

  

Cel mai bine te ajuti singur. Incepi sa ai activitati pe care in trecut nu le-ai avut, incepi sa iesi mai mult si vrei sa cunosti oameni NOI, goi de pacate si gata sa-ti absoarba tie obsesiile. Pentru ca tu esti un combustibil continuu cand vine vorba de generarea lor.

Si incepi sa construiesti un prezent pe care tu il consideri consolidat. Dar e de ajuns melodia aia, mirosul ala care te  trag inapoi in trecutul tau circular. Dar si obsesiile, asa cum se instaleaza pe nevazute, tot asa si pierd terenul in fata unora noi, proaspete si cu potential de a fi the real deal. O obsesie o spala pe alta. Nu te speria,  e inca totul in regula cu tine. Dar daca deja traiesti cu doua (obsesii bineinteles) in paralel, poate ar trebui sa consulti un specialist :-p sau sa devii artist, de ce nu?

Am scris ce e mai sus, gandindu-ma la un lucru pe care mi l-a spus un coleg  foarte spiritual azi. Cum ca eu ar fi trebuit sa fiu “motivational speaker” Si pana sa am timp sa ma umflu in pene,  continua cu “…pentru sinucigasi”  Am ras initial, dar pana la urma e si asta o meserie, si a dracului de grea. Aia e! Maine e o noua zi, o noua obsesie sau aceeasi, ca oameni suntem si trebuie sa o luam usor!

Descoperire placuta, histrionilor(un subiect intr-un post viitor J)!

cronica de circ

Sambata seara am vazut Centrul Vechi in toata “splendoarea” lui. Si mi-am adus aminte ca eu la baza, inainte de a fi nonbeliever, sunt hater :-p Si mi-am mai dat seama ca locurile sunt superbe, ca istoria interbelica chiar ne-a lasat cateva locuri minunate in orasul asta prafuit. Dar ca oamenii il strica. Si credeti-ma ca am incercat sa caut oameni frumosi, dar e greu si trebuie sa-ti calibrezi privirea pe cel mai fin mode posibil.

Recunosc ca imi  place sa stau la terasele cu iz aproape mediteranean sau interbelic pe timp de zi, hai bine fie,  pana in 12 noaptea J. Sa fie racoare si nu asa multa lume. Dar cand deja te prinde 2 noaptea si mai e si weekend,  THE CIRCUS hits the town. Pai hai sa vedem de ce.

Primele care isi fac aparitia sunt gimnastele (asta daca retina ta are noroc) pe papainoage de 12-15 cm pe care, hai sa fim seriosi, nu prea au exersat mersul acasa in fata oglinzii. Si costumatia e tot una de circ, dar nu de la Monte Carlo ci mai degraba de la un balci satesc. Si obrazul e “fin” conturat cu blushuri romantice de Cosette. Ce  apreciez  la ele e faptul ca vor cu tot dinadinsul sa impresioneze publicul.

Barbatii sunt de doua feluri; primii care iti atrag atentia sunt imblanzitorii de feline. Sunt dresati sa domine o prada usoara, vesnic antrenata sa urmareasca atenta unduirea biciului. Imblanzitorii sunt imbracati adesea mulat si neaparat in alb, nu vor sa distraga atentia cu o culoare tipatoare care ar putea,  doamne fereste! sa perturbe subordonarea felinei.

Al doilea tip de barbati sunt clovnii. Ei da, ei apar mai tarziu, mai pe racoare, pentru ca au stat 2-3 ore sa-si asorteze in cel mai subtil mod, toate nuantele de pastel. Si “brataricile” trebuie sa fie in ton cu palaria si asa mai departe. Sunt hipsterasi subtili si feminini, care-si duc suferinta pe chip cu o lacrima imaginara de clovn in coltul ochiului. Sunt timorati si rezervati,  dar de abia asteapta acea fata speciala pe care o vor surprinde cu un buchet de flori scos strengareste de la spate.

Am vazut Bucurestiul in miniatura, am vazut caricaturi si tipologii stranse intr-o ograda de cativa metri patrati. Si-mi zic ca strainii au ce sa vada domne, o lume pestrita din care pot sa aleaga orice si pe oricine. Cred ca diversitatea ii aduce aici, pentru ca alfel nu-mi explic amalgamul de dialecte pe care il auzi la tot pasul. Suntem internationali mon cher!

 Sa aveti o saptamana racoroasa!

la noi ca la New York

…si sigur ca Militari ar fi Queens, pastrand normal proportiile. De ce fac o afirmatie atat de puternica? Pai astazi la mine pe Piscul Crasani, colt cu Fifth Avenue :-), observ cu stupoare tenesi aruncati pe firele de inalta tensiune. Si zic ca asta e semn clar ca trebuie sa se intample ceva…o comunitate emergenta...Si cu fiecare pas pe care il fac spre metrou realizez ca, de 28 de ani,  traiam fara sa-mi dau seama  intr-o metropola aproape americana.

Noi suntem New York dar fara galerii de arta, fara Central Park, fara magistralele de metrou intortocheate si supraetajate. In New Yorkul de Dambovita, orice baiat vrea sa fie JT, JB sau Jay-Z sau orice alt J.

La mine in Militari/Queens sunt multi Jay-Z si  Pharrelli, fete cu funde in cap ca gospodina de Beyonce, cu platforme si jeansi scurti care lasa la vedere pana si bronzul inghinal. Si neaparat sa faca baloane roz in mod ostentativ, invartindu-si o suvita. In zonele mai rasate, fetele sunt Mila Kunis, sunt gingase si diafane, sunt bff cu baietii, sunt dependente de bbm si nu mai fac drama din orice. Si sunt vesnic ocupate.

Pe la metrouri baietii fac beatbox, poarta sepci cu Bulls si Knicks, poarta Vans, Adidas Originals si Casio(busted!)…Bucurestiul nu mai e micul Paris ci mai degraba minusculul New York…am trait un moment ciudat azi…nu-mi dau seama de unde infratirea asta culturala domne, pe ce filiera, de ce o ardem ghetto, de ce o ardem americaneste…dar ma inrolez si eu americanizarii.

Acestea fiind spuse, fo shizzle my nizzles!:-)

Dana si ardelenii

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la ardeleni, mi se umple sufletul de …da, da, da! entuziasm (asta era cuvantul). Mi se pare mie asa ca sunt oameni frumosi si pe dinafara si pe dinauntru. Eu nu am vazut ardelean urat sau neinteresant. Poate nu am umblat prea mult sau poate nu am cunoscut prea multi. Nu pot sa zic acelasi lucru despre ardelence, pentru ca nu stau niciodata prea mult sa dau atentie genului feminin. Invidia, bat-o vina!!!

Ce vad eu la ei atat de special? Pai in primul rand, cred ca sunt sinceri. Am spus CRED. Nu ai cum sa traiesti in zonele alea atat de pitoresti si sa fii un meschin si un badaran. NU. Omul preia calitatile locului. Daca esti inconjurat de locuri frumoase si curate, sufletul tau nu are cum sa fie altfel. Asta e o ipoteza destul de puerila pentru un om care are pretentia ca ar fi terminat sociologia, dar asa CRED (hmmm…cam multe “cred”uri pentru un nonbeliever). Asa cum cred si  despre amerindieni ca sunt oameni de isprava.

Acum nu voi lua chiar orice ardelean de bun. Nu, nu, nu… Nu ii voi deschide usa unuia, nu il voi imprumuta cu bani, nu il voi lasa sa-mi cunoasca cele mai ascunse secrete (unless he is tall, dark and handsome J), dar are o bila alba daca e dincolo de Carpati… Asa cum unora le plac blonzii sau tipii cu muschi, mie imi plac ardelenii, Si vocea lor…they should do bootie call for that matter!:-)))

Cum de a inceput “idolatrizarea”? Sa mor daca stiu, probabil ca de la ceva oameni din partea locului pe care i-am CREZUT curati si frumosi. Si ca sa inchei intr-un mod declarativ…Ma cheama Dana si imi plac ardelenii. Acum sa nu profitati de mine voi ardelenilor ca imi stiti slabiciunea!

No bine va las sa va ganditi la ardelenii din viata voastra sau moldovenii sau expatii sau whatever…. Sa aveti o seara faina!

si lipsa de inspiratie e un subiect

Cand am inceput sa scriu pe blogul asta (al meu adica, trebuie sa ma obisnuiesc), speram ca voi fi constanta, ca subiectele vor curge garla si ca imaginatia va zburda imediat ce sparg usile Adobe. Dar cand colo, pana de idei s-a instalat mult prea repede...si nici nu-mi place sa ma mocirlesc pentru audienta (inca)
Si iata ca ma vad aproape in fiecare seara in fata notepad-ului impreuna cu tasta mea preferata BACK SPACE, BACK SPACE, BACK SPACE.
Nimic nu ma intriga, nimic nu  ma reprezinta. Incep sa cred ca poate nu am talent (dar stiu ca prin asta treceau  si marii artisti care mototoleau zeci de hartii, rupeau penite si mai dadeau pe gat o dusca de absint). Ma consolez cu imaginea asta.

Am numai titluri in cap. Atat. Fara nici o noima, si mai sunt si in engleza (ah, impersonala engleza!) Si sunt bombardata de bloguri, oriunde te uiti, e un link catre un blog personal, unii plang dragostea si singuratatea, unii sunt ironici si subtili, altii sunt jucausi si triviali, altii te invata cum sa iti alegi mobila din IKEA (asta e cel mai aproape de sufletul meu) si nu in ultimul rand,  mai sunt aia care dau in Ponta, in B1, in sef, in marinar, in curve (categoria hateri adica). M-am inrolat si eu in sleahta asta a bloggerilor si nu e usor deloc, e un fel de Legiune Straina aici. Trebuie sa continui,  sa rezisti pentru ca oamenii incep sa aiba asteptari, iti vor si mocirla si extazul la cote maxime. Tu incepi sa ai asteptari pentru ca e proiectul tau, trebuie sa il hranesti cu ceva.

Si blogul meu ce face? Nu are nici macar descriere, nu are o identitate. :-) E exact ce zice titlul lui ca e, nu prea crede in nimic. Si ca sa vedeti ce twisted mind are posesoarea lui, o sa va enumar cateva titluri la care ma gandesc dar care nu au inca (sper) continut: Who do you call at night before you go to sleep, The sinner in me, Dana si ardelenii (asta presimt ca va fi un bestseller :-p), Dragostea ca o febra..


Inspiratia va veni sunt sigura, sa mai treaca un pic caldura asta si aia e!asa ca Stay tuned!I see something big coming any minute now (advertisingul sa traiasca!)

mamele optzeciste si teama de ridicol

Si cand ma apucasem sa scriu si eu un post aproape melodramatic, intra mama peste mine si ma vede cu Word-ul deschis….sacrilegiu!interes!curiozitate! ca pana acum ma vazuse doar cu facebookul si era linistita si resemnata…si incepe ”ce scrii acolo?” eu “nimic” ea “ei, hai arata-mi si mie ce scrii”si,  intr-un moment de sinceritate ii spun  ca mi-am facut blog.

La care raspunsul ei destul de blajin “pai mama ce scrii acolo, vrei sa rada toata lumea de tine?” si-mi trec doua ganduri prin cap. Ori mama mea crede ca sunt atat de labila psihic incat voi scrie lucruri de care sa-mi fie rusine sau de care sa rada oamenii (care by the way se presupune ca-mi sunt apropiatiJ) Si al doilea, ce bine ar fi sa rada TOATA lumea de mine, nu doar cei trei- patru care imi dau like pe facebook (apropos, sa se inteleaga,  nu scriu pentru faima :-p).

 Dupa 10 minute de “te rog arata-mi ca promit ca nu rad” ii arat o postare, prima, nu aia cu cuvinte obscene, incepe sa silabiseasca fara ochelari si se plictiseste dupa doua paragrafe. Ei uite imi zic, mi-am gasit cel mai sincer cititor! Si ea se temea ca blogul e despre sex sau ceva rau…

Acum avantul meu creator e inhibat de aceasta interventie inoportuna (sau poate nu, ca mamele stiu ele mai bine despre ce trebuie sa vorbeasca sau sa scrie copiii lor– cred ca psihologii sunt cei mai mari dusmani ai mamelor) Asa ca voi scrie mai incolo postul “Who do you call before you go to sleep?” si aveam si o poza pregatita pentru asta (:-p just teasing pentru fidelizare).

Multumesc mamaaaaan in a non-ironic way.

mic dictionar de limba urbana

Se pare ca s-a dus vremea "misto"ului, "tare"lui, "nashpa"ului copilariei mele ( nu ca pe ultimul l-as fi folosit in exces...)

Azi domne daca esti hipster, hipster wannabe, geek, geek wannabe (da, da exista si astia), proper boy(my favourite)/girl,  trebuie sa folosesti un anumit limbaj. Scuze pentru categorisirea in limba engleza dar parca in romana suna totul jignitor si aproape extremist :-)

Azi tot ce e bun e "epic", da da epic, nu dramatic nu liric ci EPIC. Si nu zici numai epic, ai si o grimasa de extaz care iti confirma spusele. Opusul lui e clar "fail" si daca failuirea a fost de-a dreptul dezastruoasa, e "epic fail". Nu nu, nu vrei sa ti se intample asta. "never!" Epic fail e precum "catastrophic failure" care imi apare mie in excel.

Si mai e "blana", aici cercul celor care il folosesc se restrange...si starea de spirit e alta. Aici e cu dus si intors, dar mai ales intors...blana asta e si de bine si de rau (e un fel de "s-a facut p**a", ceea ce nu intotdeauna e de rau).

Vechea "caterinca" a murit, acum totul e "la oha","cacatul" e "shit", "cheful" e "bahaos", acum unii "se tripeaza"...si oricat am vrea sa ne englezim, parca tot un balcanism ne face mai "cool". Mda, cateodata limba romana e plictisitoare, e normal ca orice lucru cu care ai trait atat de mult...e bine sa o altoiesti din cand in cand, sa o faci mai pitoreasca...Cum ar fi, sa avem o limba de festival, sa ne inteleaga si englezul!

Hai sa aveti un uichend fain!:-)

UPDATE
A si "c***e" e "maneeee!!!" sau "manica" intre prieteni!

here we go

Sa incep dara sa scriu. La sfatul unor oameni mai vechi si mai noi din viata mea, am decis sa imi iau inima in dinti si sa incep sa scriu...cum in viata reala nu sunt cea mai extrovertita persoana din lume cand vine vorba de emotii, sper ca macar scrisul sa ma poata salva.:-)

Si cum stateam eu ieri la soare intr-o companie mai mult decat placuta si citeam ELLE, am dat peste un editorial  al unuia, care scria cu foc si pasiune despre bunica lui pe care o idolatrizeaza. Si mi-am zis ce mod ieftin de a folosi imaginea unui om simplu din viata ta pentru a ajunge sa stimulezi emotional cititorul. 

Asta a fost primul lucru care mi-a trecut prin cap vazand titlul articolului, fata mea meschina si suspicioasa  isi arata coltii. Si eram si invidioasa pentru ca el inca o mai are.

Dar incep sa citesc si imi dau seama ca ochelarii de soare mi-ar fi fost de mare ajutor pentru a imi ascunde siroaiele de lacrimi.

Bunica lui nu seamana cu a mea, nici fizic si nici nu este din aceeasi zona cu a mea. A mea, a mea, a mea...Dar recunosc in textul lui dragostea specifica unei bunici de la tara, a unei mamai mai bine spus, a unei taranci adevarate, tematoare de tot ce inseamna viata superficiala si nedemna de la oras.

Mamaia mea iubea insa noul, se hranea din povestile mele si vroia sa fie in mijlocul a tot. Vroia sa stie, sa vorbeasca, sa intrebe, sa traiasca. Cu toate ca cei 87 la care s-a oprit, o cam jenau in a mai trai cu intensitate. I-am mostenit si fizionomia si "psihionomia":-). Am trait una prin alta si acum va trebui sa traiesc  si pentru ea, pentru ca stiu ca sa hraneste in continuare prin mine si nu-mi aproba de fiecare data alegerile.

Pe mamaia am iubit-o pentru ca  langa ea ma umpleam de viata. Iti multumesc balerina mea cu tenul de catifea si pometi de indian cherokee. Tu esti singura despre care pot sa scriu si sa plang, si sa nu ma simt slaba pentru ca fac asta.

Si ii multumesc si editorialistului din revista pentru ca  m-a invatat ca nu numai calatoriile, fashionul, gadgeturile si relatiile imposibile cu feti frumosi merita spatiu. Dar nu promit ca nu voi scrie si despre asta :-p