Iubirea nu e disperare. Inveti asta tarziu, dar exact atunci cand trebuie. Iubirea nu e plans singura in fata telefonului, cu castile in urechi cu playlistul vostru preferat. Ala a rasfat prost si pierdere de timp, care nu o sa-ti aduca nimic bun. Angoasa poate doar sa te imbolnaveasca. Ca doar nu o sa fii chiar tu Bacovia si o sa te apuci sa creezi capodopere in momente de restriste.
Iubirea, de toate felurile, ar trebui sa fie demna. Iubirea, de toate felurile, ar trebui sa fie actiune, nu iubire asistata, intermediata, fortata sau mai ales, inchipuita. Sa iubesti pentru niste motive intemeiate. Nu mai suntem Don Quijote sa o ardem idealist. Ca timpul nu iarta.
Admiram zilele trecute la mare barbati care isi aratau afectiunea in public fata de iubitele lor (not in a porn way desigur :-p). Ma rog, poate era Vama si acolo toata lumea e mai dragastoasa... Dar respect pentru ei, pentru mamele care isi oblojesc copiii bolnavi, pentru cei care contracta spatiul si timpul ca sa ajunga "acasa", pentru sotiile care stau la bine si mai ales la RAU langa barbatii lor (inversul inca nu mi s-a confirmat de atatea ori), pentru oamenii care isi demonstreaza dragostea (obisnuinta, atasamentul sau orice alte variatiuni pe aceeasi tema) prin actiune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu