Totul in noi e reactie, una mai puternica, alta mai slaba, una pe verticala, alta pe orizontala. Totul e va-va-vum, va-va-vum. Ardere, explozie si consum. Arderea ne face sa ne simtim vii, sa ne transformam si sa ne adaptam. Un doctor mi-a spus ca trairea intensa a fiecarui moment te poate salva de un atac de cord. Ipohondra din mine e fericita si isi mai antreneaza inima cu inca o extrasistola. Asa inima! Inca zece ridicari si apoi pauza. Dar nu pentru mult timp, pentru ca un nou val de emotii e gata sa apara.
Nu stiu daca vartejul de emotii e incurajat in vreo carte de psihologie, dar multi dintre noi traiesc cu inima cat un purice sau cat cuprinde de deschisa. Si asta intr-o fractiune de secunda. Asta e farmecul ei, sa se adapteze. Si treaba ta e sa nu o lasi sa moara inainte de termen.
Sunt inimi si inimi, unele intregi, altele jumatati, unele curajoase, altele care isi fura caciula singure, altele cu febra, altele reci ca gheata. Unele inimi duc de nas alte inimi, altele merg mana in mana cu creierul si unele se bat cap in cap cu vecinul de la etajul 1. Cheia e coordonarea.
Haha, frumos. :) Și eu cred că o inimă puternic vibrândă nu are cum să nu fie longevivă. De fapt, o inimă „moderată” este deja moartă, chiar dacă aparent ea bate. :)
RăspundețiȘtergere