As vrea sa simt furie. Furia e o traire atat de inaltatoare si de pura. E terapeutica si sincera precum criza de ras a unui copil cuprins de entuziasm cand trage de coada o pisica si o smotoceste. Furia scoate razboinicul din noi doar pentru a face pace cu el. E mult mai periculos sa il ignori.
Furia iti consuma repede si intens cele mai tulburatoare si anxioase stari. E o supapa la indemana oricui, mai putin a mea. Eu aleg ciuda, un soi de sora mai sluta si schioapa a furiei. O furie mocnita, incarcata, in care timpul se dilata. Ciuda se consuma si te consuma incet. Furia in schimb e o traire masculina, o traire pe verticala a acceptarii si a adaptarii. Imi accept infrangerea, o consum si merg mai departe. Nu ma mai pot uita in spate, pentru ca trecutul e consumat. Pe de alta parte, ciuda se hraneste din trecut, e ca o oala sub presiune care nu si-a atins inca punctul de fierbere. Ciuda nu cauta motivatii in afara si e autodistructiva.
Poate ca "cele 2 minute de ura" ale lui Orwell nu ar strica din cand in cand.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu