Tot timpul am spus despre mine ca sunt un om bun. Bine, bine, ca sunt malitioasa, adesea ignoranta si tot timpul "rea de gura", pe astea le-am considerat de fiecare data a fi produsul filtrului subiectiv al celui din fata mea. Si m-am consolat tot timpul cu ideea ca, in interior, la modul obiectiv si sincer, eu sunt un om bun. Toti credem asta despre noi, ca suntem mici Bono si Maici Teresa, dar ca meschinele probleme cotidiene ne impiedica sa ridicam ochii din mocirla proprie si sa vedem the big picture. Si toti credem ca suntem demni sa ajungem in Rai, oriunde ar fi asta.
Dar hai sa ne luam un pic la bani marunti si sa fim sinceri cu noi. De cand nu am mai facut o fapta buna? Dar una total dezinteresata? Nu din pur egoism pentru ai nostri? Eu sunt sigura cand vine vorba despre mine ca de mult timp nu am facut o fapta buna. Suntem atat de incrancenati si suspiciosi incat ne imaginam retele de infractori in spatele oricarei maini intinse si violatori in serie in spatele unei babute care te roaga sa o ajuti cu sacosele pana la scara.
Simtul autoconservarii si sanatatea noastra mentala sunt mai presus de orice gest umanitar. Eu simt ca m-as incarca negativ daca as face voluntariat spre exemplu la un azil sau centru de copii. As vrea, dar nu pot inca sa ma las un pic pe mine pe planul doi. Pur si simplu nu am chemarea asta. Dar incerc sa ma educ si sa ma interesez in sensul asta. Dar pentru inceput, pana sa ne facem curaj cu lucrurile mari, sa ne oprim asupra lucrurilor mici, care oricat de cliseistic ar suna, pot sa faca diferenta.
Uite aici ceva mic dar insemnat :-)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu